Auto-Protect

Auto-Protect se încarcă în memorie atunci când porneşte Windows, asigurând protecţie constantă în timp ce lucraţi.

Auto-Protect utilizează semnături de ameninţare pe care Norton 360 Online le primeşte în timpul actualizărilor de definiţii de viruşi şi alte actualizări de securitate, pentru a determina siguranţa unui fişier executabil.

Când Auto-Protect detectează un virus, aceasta încearcă să repare în mod implicit fişierul infectat şi şterge automat viermii. Dacă Auto-Protect nu poate repara un fişier infectat, aceasta nu vă permite să accesaţi fişierul. Pentru a controla orice fişiere infectate ireparabile, trebuie să scanaţi tot computerul după viruşi, apoi să scanaţi orice fişiere infectate găsite.

După ce lucraţi cu un fişier infectat, trebuie să scanaţi tot computerul după viruşi, pentru a detecta orice alte infectări.

Menţineţi în permanenţă activată funcţia Auto-Protect, pentru a împiedica viruşii să vă infecteze computerul. Auto-Protect rulează în fundal, fără a vă întrerupe din lucru.

Auto-Protect efectuează automat următoarele:

  • Detectează şi protejează computerul împotriva oricăror tipuri de viruşi

    De asemenea, detectează şi protejează computerul împotriva viruşilor de macrocomenzi, a viruşilor de sector de boot şi a viruşilor rezidenţi în memorie

  • Detectează şi protejează de toate tipurile de cai troieni, de viermi şi de alte coduri rău intenţionate.

  • Protejează computerul împotriva viruşilor transmişi prin Internet

    Verifică toate fişierele pe care le-aţi descărcat din Internet, inclusiv appleturile Java şi controalele ActiveX.

  • Menţine în permanenţă sistemul în siguranţă

    Caută viruşi de fiecare dată când utilizaţi programe software pe computer, inseraţi dischete sau alte elemente media amovibile şi modificaţi sau accesaţi documente

  • Monitorizează computerul pentru orice simptome neobişnuite care pot indica un virus activ.

Auto-Protect include următoarele opţiuni:

Memorare în cache

Îmbunătăţeşte performanţele computerului. Dacă activaţi această opţiune, Norton 360 Online păstrează o înregistrare a fişierelor accesate des. Norton 360 Online nu scanează acele fişiere înregistrate, chiar dacă reporniţi computerul.

Scanare element media amovibil

Caută viruşi de pornire atunci când accesaţi un element media amovibil. După ce elementul media amovibil a fost scanat după viruşi de pornire, acesta nu va mai fi scanat decât atunci când este reinserat sau formatat. Dacă totuşi suspectaţi că un virus de pornire infectează suportul amovibil, asiguraţi-vă că opţiunea Auto-Protect este activată, pentru a rescana suportul amovibil. Apoi introduceţi suportul amovibil şi deschideţi-l din Computerul meu astfel încât Auto-Protect să îl rescaneze. De asemenea, este posibil să îl scanaţi manual, pentru a verifica dacă este sau nu infectat.

Reporniţi computerul dacă nu puteţi accesa Auto-Protect. Când Auto-Protect detectează şi elimină o ameninţare, cum ar fi un virus de sector de boot, Norton 360 Online vă notifică pentru ca dvs. să reporniţi computerul. Pentru a elimina complet ameninţarea, trebuie să reporniţi computerul. Nu puteţi accesa Auto-Protect înainte de a reporni computerul.

Examinarea notificărilor Auto-Protect

Despre setările de protecţie automată

Vă mulţumim!

Vă mulţumim pentru utilizarea Asistenţei Norton.

< Înapoi

Soluția a făcut facilă soluționarea problemei mele.

Da Nu

Ajutați-ne să îmbunătățim această soluție.

Vă mulţumim pentru contribuţia adusă la îmbunătăţirea acestei experienţe.

Ce doriţi să faceţi acum?

Căutați soluții sau Contactați-ne.

DOCID: v6356962_N360_N360SOS_6_ro_ro
Sistem de operare: Windows 7,Windows Vista,Windows XP
Ultima modificare: 19/10/2011